Marcel Vela a coordonat vineri o videoconferinţă cu prefecţii şi şefii de structuri centrale şi teritoriale. Scopul întâlnirii a fost stabilirea de urgenţă a unor măsuri pentru prevenirea răspândirii COVID-19 ce trebuie aplicate în următoarele săptămâni. La întâlnire a participat şi secretarul de stat chestor şef de poliţie Bogdan Despescu care a transmis că principalul obiectiv al măsurilor care vor fi luate în următoarele două săptămâni este prevenirea răspândirii noului coronavirus şi nu aplicarea de sancţiuni.
„Trag un semnal de alarmă: prin lipsa de responsabilitate a celor care încalcă normele de protecţie sanitară, riscăm să pierdem tot ceea ce am reuşit printr-un efort titanic al nostru, al tuturor. Trebuie să fim foarte vigilenţi în perioada următoare. Este extrem de important să luăm atitudine şi să ne implicăm în protejarea sănătăţii românilor. Altfel, viaţa noastră socială şi economică va fi bulversată. Vă cer să acţionaţi cu profesionalism şi rigurozitate, dar şi cu atenţie pentru a nu cădea în extreme fie de exces, fie de toleranţă.”, a precizat ministrul afacerilor interne, Vela.
Echipe mixte de control vor trimise la vânătoare
Sub coordonarea acestor grupe, la nivelul fiecărui judeţ vor fi organizate echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali, reprezentanţi ai inspectoratelor teritoriale de muncă, direcţiilor sanitar-veterinare şi de la Protecţia Consumatorului, precum şi de la alte autorităţi cu competenţe în efectuarea de verificări cu privire la respectarea regulilor de protecţie sanitară. În situaţiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, se vor dispune măsuri de sancţionare, inclusiv de suspendare a activităţii unor operatori economici.
Se vor desfăşura activităţi de verificare punctuale atunci când se vor primi sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de limitare a îmbolnăvirilor cu COVID-19, dar şi acţiuni cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, pieţe, târguri, precum şi la ştranduri, terase şi cluburi în aer liber. O atenţie deosebită va fi acordată staţiunilor de la mare şi de la munte, precum şi traseelor de deplasare către acestea. Totodată, printre priorităţile echipelor de verificare va fi şi transportul intern şi internaţional de persoane atât rutier, cât şi feroviar.
Finalul de săptămână, cu risc crescut de răpândire COVID-19
Pentru îndeplinirea misiunilor din următoarele două săptămâni, se vor suplimenta efectivele şi mijloacele tehnice din teren. Pentru zona litoralului unde se aşteaptă un număr mare de turişti la sfârşit de săptămână, conducerea ministerului a dispus Poliţiei Naţionale, Jandarmeriei şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să trimită ofiţeri de la nivel central pentru a sprijini efectivele care acţionează în Constanţa.
Pentru a putea interveni rapid, se va înfiinţa o linie TelVerde – 0800800165 la care cetăţenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecţie sanitară. Numărul de telefon va deveni operaţional începând cu data de 4 iulie a.c., ora 00:00.