Cheltuielile militare ale României au crescut cu 17% anul trecut, susține Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), într-un raport în care susține că, în 2019, cheltuielile militare globale totale au înregistrat cea mai mare creștere anuală din ultimul deceniu, ajungând astfel la peste 1,9 mii de miliarde de dolari.
Cel mai mare nivel din ultimul deceniu
Cheltuielile militare globale totale au ajuns la 1.917 miliarde de dolari în 2019, înregistrând o creștere de 3,6% comparativ cu 2018 și, totodată, cea mai mare la nivel anual din 2010 și până la acel moment. SUA, China, India, Rusia și Arabia Saudită au fost primele în ierarhie, cu o pondere totală de 62% din cheltuieli, într-o adevărată premieră – a fost prima oară când două state din Asia s-au aflat printre principalii cheltuitori.
Tot mai mult
Cheltuielile militare globale din 2019 au reprezentat 2,2% din produsul intern brut global, care a fost de circa 249 de dolari per persoană.„Cheltuielile militare globale a fost cu 7,2% mai mare în 2019 decât în 2010, arătând o tendință potrivit căruia creșterea cheltuielilor militare a fost accelerată în ultimii ani. Este cel mai mare nivel de cheltuieli de la criza financiară din 2008 și, probabil, reprezintă un vârf al cheltuielilor”, spune dr. Nan Tian, un cercetător de la SIPRI.
Încă o cursă a înarmărilor
SUA sunt națiunea care conduce această creștere. Practic, bugeltul cheltuielilor militare americane a crescut cu 5,3% în 2019, ajungând la un total de 732 milioane de dolari. Statele Unite înregistrau, la acel moment, 38% din cheltuielile militare globale. Practic, doar mărirea pusă în scenă de Washington a echivalat cu întregul buget de cheltuieli militare alocat de Germania pentru întregul an. „Creșterea recentă a cheltuielilor militare făcute de SUA se bazează, în principal, pe percepția potrivit căreia se revine la o competiție între marile puteri”, spune și Pieter D. Wezeman de la SIPRI.
Discussion about this post