Miniştrii vor avea o discuţie „strategică”, cu accent pe importanţa parteneriatului UE – SUA, se arată într-un comunicat de presă al MAE, transmis AGERPRES.
Potrivit MAE, în acest cadru, discuţiile vor fi concentrate şi pe consecinţele internaţionale ale crizei generate de pandemia COVID-19 şi pe consolidarea cooperării transatlantice, inclusiv din perspectiva conjugării eforturilor Uniunii Europene şi ale SUA pentru combaterea dezinformării.
O altă temă pe care o vor aborda miniştrii europeni de Externe cu oficialul american va fi relaţia cu China, cu obiectivul de a spori dialogul şi coordonarea UE-SUA pe acest palier.
De asemenea, va avea loc un schimb de opinii privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu (PPOM), respectiv Vecinătatea Estică, cu accent pe situaţia din Ucraina.
Mesaj de unitate și pragmatism al României
Ministrul Bogdan Aurescu va transmite „un mesaj de unitate şi pragmatism, precum şi necesitatea consolidării legăturii transatlantice, actualul context marcat de efectele pandemiei COVID-19 evidenţiind suplimentar importanţa acestei relaţii”, precizează sursa citată.
Şeful diplomaţiei române va aborda şi tema securităţii energetice şi a conectivităţii, un exemplu relevant al cooperării transatlantice fiind reprezentat de potenţialul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), care trebuie „aprofundat”. Totodată, va sublinia necesitatea menţinerii unei prezenţe americane solide în zonele afectate de conflicte prelungite, în special din Vecinătatea Estică.
La secţiunea aspecte curente, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, se va referi la pregătirea Conferinţei internaţionale de parteneriat cu Sudan (Berlin, 25 iunie) şi la Concluziile Consiliului privind Securitatea şi Apărarea.
Discussion about this post