O hotărâre judecătorească a anulat statutul de muzeu al Catedralei Sfânta Sofia, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Papa Francisc a mărturisit că este „rănit” de decizia Turciei de a face din Catedrala Hagia Sophia din Istanbul moschee, scrie Reuters.
„Gândurile mele merg spre Istanbul. Mă gândesc la Sfânta Sofia şi sunt profund îndurerat“, a spus el în timpul slujbei săptămânale din Piaţa Sf. Petru.
Preşedintele turc Tayyip Erdogan a anunţat că primele rugăciuni la Sfânta Sofia vor avea loc pe 24 iulie, după ce catedrala a fost transformată în moschee în urma unei hotărâri judecătoreşti care i-a anulat statutul de muzeu.
Consiliul Mondial al Bisericilor i-a cerut lui Erdogan să-şi schimbe decizia, în timp ce Patriarhul Bartolomeu, liderul spiritual al creştinilor ortodocşi a numit acţiunea ca fiind „dezamăgitoare”.
Discussion about this post