Bugetul UE, tema fierbinte a discuțiilor la nivel înalt bilateral

Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, o consultare bilaterală în format de videoconferință, cu președintele Consiliului European, Charles Michel, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European care va avea loc în perioada 17-18 iulie a.c., la Bruxelles, anunță www.4just.eu.

Vă invităm să dați share la această știre

”Discuția a vizat viitorul buget multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și Planul de relansare economică propuse de către Comisia Europeană. Președintele Klaus Iohannis a prezentat obiectivele principale pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, reiterând necesitatea de a se ajunge cât mai curând posibil la un acord final. În ceea ce privește viitorul buget al Uniunii, președintele României a subliniat că obiectivul major al țării noastre este obținerea unor alocări cât mai mari pentru politicile de coeziune și agricultură. În acest context, președintele Klaus Iohannis a reiterat solicitarea de menținere a unui rol principal al celor două politici în cadrul viitorului buget al Uniunii, având în vedere că acestea reprezintă cele mai importante instrumente de investiții ale Uniunii, care funcționează în mod adecvat și care pot oferi soluții eficiente în situațiile de criză”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Cu privire la politica de coeziune, Iohannis a solicitat, potrivit sursei citate, o flexibilitate sporită în absorbția sumelor alocate acestei politici.

Citește întreg articolil pe www.4just.eu.