Bucureștiul are noi cetățeni de onoare. Cine sunt aceștia

Artistele Maria Dragomiroiu și Ștefania Rareș au primit, miercuri, de Ziua Universală a Iei, titlul de cetățean de onoare al Capitalei. Interpretul Grigore Leșe și artistul emerit Theodor Vasilescu, culegător de folclor, au primit diplome de excelență.

Vă invităm să dați share la această știre

De Ziua Universală a Iei, primarul general, Gabriela Firea, a acordat Titlul de „Cetatean de Onoare al Municipiului Bucuresti” și Diplome de Excelență, unor artițti populari renumiți.

Astfel, Maria Dragomiroiu și Ștefania Rareș au devenit cetățeni de onoare ai Capitalei, iar Grigore Leșe și Theodor Vasilescu au primit diplome de excelență.

„Este o dublă sărbătoare: sunt Sânzienele și Ziua Universală a Iei, eveniment sărbătorit în peste 50 de țări și 300 de localități de pe 6 continente. Pentru că artiștii noștri sunt cei mai buni ambasadori ai României în întreaga lume, avem datoria morală să ne arătăm prețuirea față de aceștia și să le recunoaștem valoarea. Astfel, chiar și în aceste condiții de pandemie, cu restricții și distanțare socială, nu am dorit ca această zi să treacă neobservată”, a spus Firea.

Maria Dragomiroiu a spus că este copleșită de emoții și a mulțumit primarului general, Consiliului General și bucureștenilor pentru titlul primit.

„Bucureștiul a devenit casa mea: aici mi-am întemeiat o familie, aici am avut întâlniri cu oameni importanți care m-au făcut ceea ce sunt!”, a spus artista.

Și Ștefania Rareș a vorbit despre titlul primit, spunând că este o „onoare”.

„Astăzi, când e Ziua Portului Românesc, am norocul să primesc această mare distincție. Este o onoare pentru mine și vă mulțumesc!”, a spus cântăreața de muzică populară.

Grigore Leșe a declarat, „Sunt onorat. Se spune că «omul prin haine îl primești și prin minte îl cinstești». Astăzi m-ați și primit, m-ați și cinstit. Vă mulțumesc”.

La rândul său, coregraful Theodor Vasilescu a spus că folclorul are nevoie de un asemenea imbold.

„Mulțumesc acestei inițiative absolut senzaționale, pentru că toți cei care au adus folclorul pe scenă și în sufletul oamenilor merită să fie apreciați. Folclorul are nevoie de un asemenea imbold!”, a spus culegătorul de folclor.