Traian Băsescu își continuă campania de denigrare a Guvernului PNL sperând că astfel va reuși să replice succesul de la alegerile locale, unde a reușit să tragă PMP-ul peste pragul electoral, și pe 6 decembrie. Fostul președinte nu ezită să își critice actualii aliați de la Primăria Capitalei și o face cu argumente pertinente:
„Care o fi limita admisibilă de incompetenţă a unui guvern?
Aşa cum ne-au obişnuit, Orban şi Iohannis au mers cu jumătăţi de măsură, într-un moment de criză când erau necesare soluţii radicale.
Peste o lună, după terminarea alegerilor, vor constata că jumătăţile de măsură nu dau rezultate.
– Au închis şcolile dar au lăsat deschis programul “after-school” şi holurile tribunalelor tixite de justiţiabili şi avocaţi;
– Au interzis deplasările pe timp de noapte ,dar au lăsat liber transportul public local pe timp de zi sau transportul feroviar de navetişti şi de lung parcurs în condiţiile în care sistemele de transport sunt principalul mijloc de împrăştiere a pandemiei;
– Au lăsat farmaciile deschise, dar nimeni nu spune ce medicamente trebuie administrate dacă ai o formă uşoară sau eşti autoimun la COVID-19 şi te tratezi acasă în izolare;
– Au lăsat deschise mall-urile şi hypermarket-urile, dar, cu o mare incompetenţă, închid pieţele agroalimentare distrugându-i pur şi simplu pe micii producători. Şi în cazul unor măsuri radicale, pieţele agroalimentare trebuie să rămână deschise dar supravegheate de poliţiile locale pentru respectarea regulilor.
Oare cât de incompetent trebuie să fii ca printr-o hotărâre guvernamentală să creezi toate aceste contradicţii?
Jumătăţile de măsură nu vor rezolva problema creşterii numărului de îmbolnăviri, dar se transformă într-o hărţuire fără folos a populaţiei din cauza unor măsuri prost gândite”, a scris Băsescu pe contul de social media.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post