„APADOR-CH constată că și acestui guvern îi place să legifereze fără consultare publică, în ciuda faptului că nu ne mai aflăm în stare de urgență, ca să fie suspendate regulile de trasparență decizională, iar Curtea Constituțională deja a invalidat mai multe acte adoptate astfel în ultima perioadă. Un proiect de lege privind noile măsuri de carantină și izolare în caz de boli contagioase a fost adoptat azi de Guvern într-o manieră lipsită de transparență, fiind disponibil pentru consultare abia după adoptare, desi Legea 52/2003, a transparenței decizionale, prevede obligativitatea dezbaterii publice în astfel de cazuri”, potrivit sursei citate.
În lumina „ultimelor eșecuri de reglementare”, suferite de executiv la CCR, „ar fi fost înțelept și chiar legal ca proiectul adoptat luni, fără ca nimeni să-l vadă înainte de ședința de guvern, să fie postat în dezbatere publică timp de câteva zile”, astfel încât societatea civilă și poate unii specialiști în legislație să vină cu idei de îmbunătățire a proiectului, astfel încât acesta să nu mai poată fi contestat ulterior.
„Citind, în presă, proiectul adoptat de guvern, APADOR-CH observă că deși este vorba practic despre o privare de libertate, carantina și izolarea nu beneficiază în prezentul act de garanțiile prevăzute în mod normal de lege pentru o astfel de măsură. Spre exemplu: 1. Durata măsurii de carantină/izolare nu este stabilită clar prin lege. E adevărat că durata îmbolnăvirii nu poate fi cunoscută dinainte, însă nici în cazul stării de urgență nu se poate ști de la inceput cât va dura, dar în lege este prevăzut un termen fix pe care-l poate avea, cu posibilitatea de a prelungi acel termen sau de a înceta măsura înainte de termen, dacă nu mai este nevoie de ea; 2. Carantina/izolarea ar trebui dispuse prin decizii individuale, nu colective. E nevoie de un act clar emis pentru fiecare persoană vizată, în care să se prevadă: data (eventual și ora), emitentul actului, numele persoanei vizate, măsura luată, motivarea luării acestei măsuri, durata măsurii, căi de atac; 3. Pentru că este vorba de o privare de libertate, această decizie individuală trebuie reglementată prin lege, nu lăsată la latitudinea unui ordin de ministru; 4. Nu este clar nici cine e partea care trebuie citată, din partea statului, în cazul în care persoana izolată decide să atace măsura la judecător”, potrivit sursei menționate.
Asociația consideră că „bâlbele de legiferare” din perioada pandemiei, „regulile concepute pe repede înainte fără o gândire strategică”, stau la baza situației în care ne aflăm acum, când persoane infectate cu COVID-19 sunt externate din spitale, fără posibilitate de monitorizare, în timp ce altora, care se simt rău, le este frică să se prezinte la spital, ca să nu fie internate abuziv.
„Carantina și izolarea în caz de boli contagioase au nevoie de un cadru legal bine fundamentat, ce se va aplica oricând, pe termen lung, afectează drepturile și libertățile cetățenilor și nu trebuie tratat doar ca o replica țâfnoasă dată de un executiv grăbit unei Curți Constituționale pe care o consideră ostilă”, conchide APADOR-CH.
Guvernul a adoptat luni o Lege care stabilește prevederi referitoare la carantină și izolare, după ce Curtea Constituțională a stabilit că internarea persoanelor cu COVID-19 este ilegală.
Discussion about this post