Alocaţiile de stat pentru copii aşteaptă mărirea de la Camera Deputaţilor

USR s-a abţinut la votul din Senat care a respins Ordonanţa de urgenţă ce prevedea mărirea alocaţiilor cu 20%

Vă invităm să dați share la această știre

Senatorii au respins cu majoritate de voturi ordonanţa de urgenţă a guvernului care prevede majorarea cu 20% a alocaţiilor de stat pentru copii începând cu luna august. PSD anunţase că nu este de acord cu majorarea în etape propusă de executiv şi susţine dublarea alocațiilor pentru copii.

Ion Rotaru, senator, președintele Comisiei de muncă din Senat, a declarat: „Dacă nu sunt bani pentru alocaţii şi pensii, constatăm că nu se văd bani în alocări financiare nici pentru investiţii, nici pentru cele peste 400.000 de IMM-uri aflate în dificultate, nici pentru agricultură, care traversează o perioadă critică datorată secetei prelungite, nici pentru gestionarea crizei COVID şi pentru procurarea de măşti pentru persoanele cu venituri reduse.” Pe de altă parte, senatorul USR Florina Presadă a criticat în egală măsură PNL și PSD, acuzând cele două formațiuni de populism. Ea susține că alocațiile copiilor au devenit un subiect preferat de cele două partide pentru a obține avantaje electorale. „USR este de acord cu aceste creşteri atât timp cât ele sunt sustenabile şi pot fi plătite de aici încolo. Pentru că aceste alocaţii trebuie susţinute ulterior, lună de lună, an de an. În cele din urmă, dacă nu vom găsi surse reale de finanţare, toţi copiii de azi vor plăti creşterea propriei alocaţii.”, a declarat userista.

USR s-a abţinut de la vot în privinţa acestui act normativ, care merge acum în Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.