Consiliul Județean Cluj a organizat în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, o videoconferință ce a avut ca temă ,,Înrolarea primăriilor din județul Cluj pe platforma GHIȘEUL.RO”. În urma discuțiilor s-a convenit ca până la finalul lui august toate primăriile din județ să adere la platforma Ghișeul.ro astfel încât cetățenii să-și poată plăti taxele și impozitele prin intermediul instrumentelor digitale. Intenția Clujului este aceea de a fi primul județ din România care va avea toate primăriile aderate la platforma GHIȘEUL.RO, inițiativă ce prezintă multiple avantaje atât pentru cetățeni, cât și pentru autoritățile locale. Acest ambițios proiect, prin care se dorește digitalizarea serviciilor și facilitarea procesului de plată a taxelor și impozitelor către primăriile din județul Cluj, urmează a fi implementat până la finele lunii august a.c. În acest scop, forul administrativ județean va oferi primăriilor suportul necesar, prin asigurarea asistenței de specialitate, atât în ceea ce privește componenta I.T. cât și cea legată de procedura administrativă ce trebuie parcursă”, a anunțat Consiliul Județean Cluj.
În cadrul videoconferinței, reprezentantul A.D.R. a prezentat avantajele Sistemului Național Electronic de Plată a Taxelor și Impozitelor (SNEP), disponibil la adresa www.ghiseul.ro, care a fost dezvoltat și pus la dispoziția instituțiilor publice și a cetățenilor tocmai pentru ca aceștia din urmă să poată consulta și plăti toate taxele și impozitele în deplină siguranță și cu o economie de timp, din fața calculatorului, oriunde s-ar afla, în țară sau peste hotare. În acest fel, drumurile la instituțiile publice sunt evitate iar cozile de la ghișee eliminate. Aceștia pot plăti în sistemul electronic 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, utilizând atât carduri emise de bănci din România, cât și din străinătate. Pe lângă taxele și impozitele locale, cetățenii mai pot achita și amenzi contravenționale cu deducerile aferente plății în 15 zile calendaristice.
Totodată, aplicația prezintă numeroase avantaje și pentru instituțiile publice, aceasta reducându-și cheltuielile operaționale și crescând volumul de taxe și impozite colectate. Aderarea la acest sistem duce, totodată, la crearea unei platforme solide de interoperabilitate la nivel național, standardizarea documentelor, nomenclatoarelor, comunicației și fluxurilor electronice. Toate acestea pot contribui decisiv la creșterea încrederii cetățenilor în administrația publică locală și a satisfacției acestora față de serviciile puse la dispoziția lor.
La întrevederea desfășurată online au participat alături de președintele forului administrativ județean, Alin Tișe, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș, șef serviciu în cadrul GHISEUL.RO, domnul Bogdan Chira și reprezentanți ai cca. 70 de primării din județ, care au fost încurajați să adere în număr cât mai mare la inițiativă, fiindu-le prezentate toate etapele ce trebuie parcurse în acest sens.
„Ghișeul.ro reprezintă unul dintre instrumentele care pot aduce o schimbare la nivelul interacțiunii românilor cu administrațiile publice locale. Nu ne vom opri până când și ultima comună din România le va oferi locuitorilor posibilitatea de a-și plăti taxele online. Misiunea noastră este de a le face oamenilor viața mai ușoară prin intermediul serviciilor publice online și, în acest sens, este necesar să beneficiem de avantajele care se produc odată cu transformarea digitală a instituțiilor publice. – a declarat Sabin Sărmaș, Președintele ADR, în cadrul conferinței.
Discussion about this post