Participanții la acțiunea „Patrula zero plastic” vor colecta în lunile iulie-septembrie deșeurile din plastic de pe canalele Deltei Dunării și le vor depune în țarcurile special amenajate în localitățile Mahmudia, Sulina, Crișan și Sf. Gheorghe.
„Până în luna septembrie, Patrula Zero Plastic va merge în toate localitățile din proiect, în trasee de o zi, două sau trei, și va colecta plasticul din zonele adiacente acestora. La Mahmudia vor fi curățate în timpul acțiunilor și canalul Litcov, zona renaturată Incinta Carasuhat, lacurile din zonă și malurile localităților Murighiol și Dunavăț”, au arătat reprezentanții WWF România.
Plasticul va fi strâns și din zonele Crișan – canalele Caraorman și Ceamurlia, lacurile adiacente și Mila 23, Sulina – canal plajă, Dunărea Veche și Sfântu Gheorghe – Gârla turcească, lacurile adiacente și meandre.
Inițiatorii acțiunii susțin că problema plasticului care plutește în derivă pe Dunăre este una spinoasă, iar operatorii serviciilor de colectare a deșeurilor în Delta Dunării spun că nu au resurse suficiente, în condițiile în care colectarea și transportul deșeurilor sunt dificile și scumpe.
„Județul Tulcea a promis UE o rată de reciclare de 50%, pentru dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării, dar în acest moment se reciclează doar 3% din aceste deșeuri”, au precizat reprezentanții WWF România.
Patrula zero plastic beneficiază de o barcă personalizată pentru care a fost creat special un motor electric cu ajutorul căruia barca va avea 24 de cai putere, o autonomie de aproximativ 80 km și va putea transporta până la 7 persoane.