A intrat în vigoare noua Lege 102/2020 a societăţilor comerciale

Noua lege a SRL-urilor a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial în data de 02 iulie 2020

Vă invităm să dați share la această știre

Din 6 iulie a intrat în vigoare noua lege a societăților comerciale. Potrivit acesteia, într-un apartament de două camere, de exemplu, pot fi declarate sediile sociale a patru sau chiar cinci firme, iar acordul asociației de proprietari pentru înființarea firmei nu mai este necesar. În plus, noua formă a legii permite ca o persoană fizică sau juridică să fie acționar unic în mai multe firme.

La finalul săptămânii trecute a fost promulgată și imediat publicată în Monitorul Oficial Legea 102/2020 care aduce modificări majore în ceea ce privește SRL-urile înmatriculate în România. Noua lege a SRL-urilor a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial în data de 02 iulie 2020, cu termen de intrare în vigoare de trei zile de la data publicării, deci din 6 iulie. Principala modificare este aceea că o persoană fizică sau juridică poate fi asociat unic în mai multe SRL-uri, „aceasta constituind o modificare majoră față de dispozițiile legale în vigoare până acum”, spune avocatul Daniel Moreanu. Tot prin această lege a fost eliminată și interdicția de a avea înregistrate în același imobil mai multe societăți decât numărul încăperilor spațiului în cauză. Astfel, până acum, spre exemplu, într-un apartament cu două camere puteau avea sediul social cel mult două societăți. Prin aceeași lege și această interdicție a fost eliminată. Totodată, cu privire la avizul din partea asociației de proprietari, care era necesar în situația stabilirii sediului social într-un imobil de locuințe colective (blocuri cu mai multe apartamente), noua lege elimină și interdicția obținerii acestui acord dacă administratorul emite o declarație pe propria răspundere că nu desfășoară activități la sediul social. Această lege a fost respinsă de la promulgare de Președintele României în luna ianuarie a.c., fiind solicitată reexaminarea, având în vedere că, în opinia Președintelui, ar crește riscul evaziunii fiscale. Ulterior, legea a fost atacată de către Guvern la Curtea Constituțională, la finalul lunii aprilie, obiecția de neconstituționalitate fiind respinsă la jumătatea lunii iunie.