Stadionul are 8.200 de locuri în tribune, gazon hibrid încălzit și cel mai modern centru de recuperare sportivă. Premierul Orban a declarat că acesta va fi templul rugby-ului românesc. Investiția totală este de aproape 37 milioane de euro.
Arcul de Triumf a fost gândit și ca un centru de recuperare sportivă, unul dintre cele mai moderne din Europa din acest moment, conform spuselor lui Gheorghe Popescu, consilierul onorific al premierului pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti.
Primarul Nicușor Dan a subliniat că e nevoie ca Bucureştiul pe harta marilor competiţii sportive și culturale, acest stadion fiind un pas important în acest sens.
Investiția de aproape 37 milioane de euro e concretizată sub forma unui complex ce cuprinde stadionul cu 8200 locuri și gazon hibrid încălzit, un hotel, centrul ultramodern de medicină sportivă, post control antidoping, zona mass – media cu sală de conferinţă, masa presei la tribuna oficială cu 100 de locuri, 25 de posturi de comentatori radio şi TV, zona flash interviu, zonă pentru studiouri de presă etc.
Întreg complexul a fost realizat în 17 luni, cu 5 luni mai devreme decât termenul stabilit prin contract.