Interpelat asupra declarației ministrului Nelu Tătaru care a declarat că „suntem vinovaţi toţi din această ţară” pentru tragedia de la spitalul din Piatra Neamț, președintele Iohanis a declarat că afirmația este „un pic nerumegată” și că „nu toți suntem de vină”. „De vină sunt cei care au fost la guvernare” a precizat Iohanis, făcând ca de obicei referire la PSD: „mai vinovați sunt cei care au guvernat mai mult în ultimii ani – marele PSD, vinovatul moral”.
Președintele a fost foarte tranșant și vizavi de demiterea Guvernului Orban, având în vedere că, în cazul Colectiv a solicitat demisia Executivului Ponta care s-a și realizat: „Nu, Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă. În primul rând e un Guvern în funcţie de niciun an de zile şi a gestionat această criză. Nu consider că Guvernul Orban trebuie să plece acasă. Dimpotrivă, Guvernul Orban şi-a asumat guvernarea într-o perioadă când toţi ceilalţi au preferat să stea deoparte şi să comenteze. Această tragedie de la Neamţ ne arată felul în care PSD-ul a tratat sistemul de sănătate, a dus aproape la faliment acest sistem”, a declarat preşedintele.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post