Alianța USR PLUS a anunțat pe contul de social media că Biroul Electoral al Circumscripției Electorale a Municipiului București (BEM) a decis, în urma plângerii făcute de Claudiu Năsui, preşedinte USR Bucureşti, şi Vlad Voiculescu, preşedintele PLUS Bucureşti, că reclama plătită de Gabriela Firea din bugetul Primăriei Generale, adică din banii tuturor bucureștenilor, este, de fapt, reclamă electorală ilegală.
„Practic avem o nouă confirmare, de data aceasta din partea autorităților statului, că Gabriela Firea s-a folosit de bugetul Primăriei Generale pentru a obține avantaje pentru sine, cum a făcut, de altfel, în ultimii patru ani.
Solicităm, de urgență, publicarea totalului sumelor cheltuite pentru publicitatea mascată!”, solicită reprezentanții USR-PLUS.
Informația a fost prleuată rapid și de candidatul Drepteri Reunite: „Firea și-a făcut publicitate ilegală pe banii noștri! Acuzațiile pe care i le-am adus primarului PSD Gabriela Firea, referitoare la utilizarea ilegală a banilor primăriei pentru a-și face publicitate electorală mascată, au fost confirmate de Biroul Electoral Municipal. Caracatița roșie din Primăria Municipiului București a mai comis astfel o ilegalitate, aproape 2 milioane de lei cheltuiți într-o lună, sperând că așa va putea rămâne conectată la banii orașului. Îmi doresc ca bucureștenii care nu erau deciși în legătură cu votul de duminică să aibă acum un motiv serios pentru a ieși la vot și a trimite acasă gruparea Firea – Pandele!”, a scris Nicușor Dan pe contul de campanie.
Discussion about this post