Vă invităm să dați share la această știre
Primăria Sectorului 5 al Capitalei, prin Direcția de Impozite și Taxe Locale, a anunțat că, prin intermediul a peste 10 platforme informatice, orice cetățean al sectorului poate afla care sunt obligațiile sale de plată (taxe, impozite, amenzi), poate face plăți online, poate obține certificate de atestare fiscală și primi decizii de impunere, poate înregistra electronic pe rolul fiscal personal imobile și mașini, poate comunica petiții sau reclamații.
DITL Sector 5 pune la dispoziție următoarele servicii electronice ce facilitează plata taxelor și impozitelor locale:
● Platforma informatică www.ghiseul.ro – prin intermediul căreia persoanele fizice și juridice pot efectua plata impozitelor și taxelor locale, plata amenzilor cu/ fără debit, interogarea debitelor, fără niciun comision.
● Aplicația „mobilPay Wallet” – disponibilă gratuit pentru sistemele de operare iOS și Android. Aplicația facilitează achitarea oricăror obligații de plată ale contribuabililor și oferă posibilitatea de interogare a soldului.
● Aplicația „Primăria Sector 5” – în curs de implementare. Această aplicație gratuită, disponibilă pentru sistemele de operare iOS și Android, integrează o serie de funcționalități administrative, de la achitarea taxelor și impozitelor locale, programarea la diferite servicii oferite de primărie (căsătorii, eliberare acte de identitate etc), până la comunicarea unor mesaje de interes public adresate cetățenilor sectorului 5 și multe altele.
În procesul de digitalizare a serviciilor sale, DITL Sector 5 a implementat mai multe sisteme informatice integrate:
● AvanDoc – un modul ce facilitează activități de registratură, gestiunea documentelor, a fluxurilor organizaționale și arhiva electronică, permițând înregistrarea documentelor, trasabilitatea recepționării, stocarea documentelor în format electronic și emiterea de rapoarte de activitate complexe.
● AvanTax – un modul destinat managementului activității de evidență și colectare a veniturilor la bugetul local, interconectat cu sistemul plăților prin ghiseul.ro, Netopia, Qiwi, SelfPay, Un-Doi, Westaco, precum și alte sisteme de plată implementate de DITL Sector 5.
● AvanManager – un modul care permite accesarea tuturor soluțiilor electronice și oferă o sinteză a tuturor informațiilor despre contribuabili (persoane fizice/ juridice).
● Aplicația ConectX – un serviciu ce interconectează momentan informațiile direcțiilor de impozite și taxe locale din București. Astfel, orice instituție publică are acces la Platforma ConectX, un ecosistem de zeci de aplicaţii interconectate, iar orice firmă îşi poate gestiona activitatea în spaţiul virtual, prin comunicarea directă cu entități precum: D.P.E.P.S.C, A.N.C.P.I, Registrul Comerţului, ANAF şi oricare dintre ministere, primării și alte instituții.
Discussion about this post