Data de 15 iunie va veni cu un nou val de măsuri de relaxare. Redeschiderea mallurilor, a sălilor de fitness şi a piscinelor exterioare, printre măsurile anunţate. Restaurantele şi locurile de joacă vor rămâne închise. Cu o săptămână înainte de încheierea stării de alertă (16 iunie fiind ultima zi), preşedintele Klaus Iohannis tocmai a anunţat că starea de alertă urmează să fie prelungită.
Potrivit legii, starea de alertă poate fi prelungită cu alte maximum 30 de zile, însă o eventuală prelungire aprobată de Ludovic Orban, Nelu Tătaru şi ceilalţi membri ai Guvernului va trebui supusă, din nou, încuviinţării Parlamentului. Dacă Marcel Ciolacu şi ceilalţi parlamentari nu vor fi de acord cu măsura prelungirii, starea de alertă va înceta de îndată. Prelungirea stării de alertă vine, la pachet, cu obligaţia de a purta în continuare mască în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun, până la momentul la care starea de alertă va fi ridicată. Din perspectiva relaxării măsurilor, şeful statului a spus că de la 15 iunie se vor redeschide mallurile, piscinele exterioare şi sălile de fitness, care vor funcţiona însă cu respectarea unor reguli clare. Părinţii care se întorc la locul de muncă îşi vor putea lăsa copiii la afterschool, grădiniţe sau şcoli, toate private. O altă măsură mult aşteptată de mediul de afaceri, redeschiderea restaurantelor, trebuie să mai aştepte, astfel că, în continuare, vor fi deschise numai terasele.
Discussion about this post