EIT Health împreună cu GE Healthcare, KTH Royal Institute of Technology (Stockholm), The Health & Biomedicine Unit of LEITAT (Barcelona) au anunțat organizarea programului online de training gratuit pe tema inteligenței artificiale aplicate în domeniul sănătății, HelloAIRIS.
În program se pot înscrie studenții de la universitățile de medicină, tehnică sau de business și doctori ce doresc să înțeleagă inteligența artificială și aplicațiile în domeniu.
Prin intermediul HelloAIRIS, participanții au acces la: • cursuri online cu experți de la GE Healthcare, KTH Royal Institute of Technology si The Health & Biomedicine Unit of LEITAT; • materiale de învățare și teme; • sesiuni de întrebări și răspunsuri, feedback pe idei și proiecte; • un examen final și diploma de recunoaștere a participării.
În România, programul este promovat de organizația non-profit FreshBlood ce susține startup-urile din domeniul sănătății, cu ajutorul comunităților cu focus pe inteligența artificială: Bucharest.AI, Iasi.AI și Cluj.AI, ce fac parte din rețeaua internațională City.AI.
Aplicările se pot face până în data de 5 iunie 2020 aici, selecția urmând să fie făcută de EIT Health și GE Healthcare.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post