În urmă cu 360 de milioane de ani, o bruscă încălzire globală a provocat o scurtă distrugere a stratului de ozon și, în consecință, una dintre cele mai mari extincții în masă din istoria planetei noastre,scrie Euronews.
Extincțiile în masă sunt un fenomen cunoscut, însă pentru prima dată sunt direct legate de o epuizare a stratului de ozon. Nivelurile radiațiilor ultraviolete (UV), filtrate fără barieră de protecție, au fost cele care au distrus viața pe uscat și pe mare.
Oamenii de știință de la Universitatea din Southampton, care au efectuat cercetările, consideră că această descoperire are implicații importante chiar și astăzi, într-o eră marcată de încălzirea globală.
De fapt, s-a scris deja că Pământul ar putea atinge niveluri de încălzire comparabile cu cele de acum 360 de milioane de ani, ceea ce ar putea declanșa din nou o catastrofă similară.
Articolul cu concluziile cercetătorilor de la Universitatea din Southampton a fost publicat în revista științifică Science Advances.
Şi întâmplător, iarna aceasta, oamenii de știință au descoperit cea mai mare și mai persistentă gaură de ozon observată vreodată în Arctica.
La sfârșitul perioadei devonian, după o glaciațiune intensă, clima s-a încălzit foarte repede. Căldura a servit ca vehicul pentru substanțele chimice naturale capabile să distrugă ozonul în straturile superioare ale atmosferei, provocând timp de mai multe mii de ani niveluri ridicate de radiații ultraviolete.
Coordonatorul echipei de cercetare, profesorul John Marshall de la Școala de Științe a Pământului și Oceanului de la Universitatea din Southampton, explorator la National Geographic, explică: „În paralel cu o încălzire globală scurtă și rapidă, în această perioadă, scutul nostru de ozon a dispărut pentru o perioadă scurtă de timp. În mod natural stratul nostru de ozon este într-o stare de flux – adică este creat și pierdut continuu. Am demonstrat felul în care s-a întâmplat acest lucru și în trecut, fără un catalizator, ca o erupție la scară vulcanică continentală”.
Ceea ce înseamnă că distrugerea ozonului s-a produs în contextul ciclurilor climatice naturale.
În timpul acestei extincții în masă, unele plante au supraviețuit, apărând însă modificări semnificative. Grupul dominant de pești a dispărut, iar cei care au supraviețuit – rechini și pești osoși – rămân în continuare principalii pești din ecosistemele noastre.
Această mare dispariție a marcat evoluția strămoșilor noștri, a tetrapodelor. Primele tetrapode au fost pești care s-au dezvoltat cu membre, în locul aripioarelor, dar care încă trăiau în principal în apă şi aveau foarte multe degete la mâini şi la picioare.
Extincția i-a făcut să evolueze spre viața pe uscat și a redus numărul degetele până la cele cinci din zilele noastre.
Profesorul Marshall indică modul în care descoperirile echipei sale au implicații asupra vieții pe Pământ astăzi.
„Estimările actuale sugerează că vom atinge temperaturi globale similare cu cele de acum 360 de milioane de ani, cu posibilitatea unei noi distrugeri a stratului de ozon, expunând viața pe Pământ și cea din mediul acvativ la radiații mortale, fapt care ar duce de la starea actuală a schimbărilor climatice la cea a unei adevărate situații de urgență climatică”.
Din toate extincțiile în masă cunoscute de oamenii de știință, doar una a fost cauzată de impactul unui asteroid pe Pământ, care a avut loc în urmă cu 66 de milioane de ani. Iar atunci, preţul a fost plătit de dinozauri. Trei din celelalte extincții în masă, inclusiv cea din perioada Permian-Triasic, de acum 252 de milioane de ani, au fost cauzate de erupții vulcanice masive la scară continentală care au destabilizat atmosfera și oceanele Pământului.
Oamenii de știință au colectat mostre de roci și fosile din estul Groenlandei, o zonă care la vremea respectivă era un lac situat în emisfera sudică, pe supercontinentul Laurasia, format din Europa și America de Nord.
De asemenea, au călătorit în Anzi, lângă Lacul Titicaca – care se afla atunci la Godnwana, celălalt supercontinent devonian – astfel încât să poată compara efectele acestei încălziri violente atât în apropierea Ecuatorului, cât și la Polul Sud al vremii.
Examinate în laborator şi supuse mai multor proceduri chimice, rocile au eliberat spori microscopici cu malformații datorate deteriorării ADN-ului din cauza radiațiilor ultraviolete. Multe dintre acestea prezentau și pigmenți, dezvoltați pentru a se proteja de razele ultraviolete, așa cum se întâmplă cu pielea noastră atunci când ne bronzăm la soare.
Cercetarea a fost realizată în colaborare cu Muzeul de Științe ale Pământului Sedgwick al Universității din Cambridge, datorită unei burse a Societății Naționale Geografice
Discussion about this post