O singură dată politicienii recurg la unanimitate: atunci când promit că vor fi numai şi numai servi ai poporului, că vor sluji doar interesul general. După aceea acţionează majoritatea, întrucât mulţi uită promisiunile, schimbând accentul pe interesul propriu şi slujirea clanului, familiei (famiglia, chiar). Acea majoritate este contrabalansată, e drept, de minoritate (aşa zisa opoziţie) care rămâne fidelă criteriilor de patriotism, de interes naţional, de moralitate şi solidaritate. Numai că, în cazul ţării noastre (care numai a noastră nu prea mai e, fiindcă „parteneriatul strategic” al profitorilor progresisto-globalişti şi neo-marxişti ne-a lipsit tocmai de pârghiile constituţionale ale statalităţii, suveranităţii şi proprietăţii, transformându-ne în masă de manevră, furnizor de avuţie sau entitate de experiment) asemenea excepţii politice nu mai pot constitui masa critică, nu mai pot avea influenţe, nu mai pot genera corecţii. Singurii care pot stopa năvala majorităţii corupte şi aservite, a slugilor binefăcătorilor transnaţionali exportatori de democraţie şi standarde euro-atlantice, rămân naţiunile, cum observa însuşi Trump, mulţimile electorale. În cazul României, neamul românesc însuşi, trezit din letargie şi capabil să opteze, să aleagă, să discearnă dacă s-a săturat de minciună şi şiretlic şi dacă, purtând ad-hoc, mască prevenţiei contra viruşilor nevăzuţi şi purtându-se cu mănuşi, folosesc simultan şi ochelarii de cal ce-i împiedică să vadă şi macro-viruşii politicii noastre de fanfaronadă şi trădare naţională, mai contagioşi, periculoşi şi mortali decât stigmatizatul Covid 19. Căci dacă e aşa, nu mai avem nici un drept decât la scrâşnet şi resemnare, purtând căpăstru, zăbală, jug şi lesă. Toate de bună calitate, de firmă occidentală de prestigiu.
Nicolae Rotaru
Discussion about this post